marți, 21 iulie 2009

The Hangover

The Hangover(2009)

Regia
Todd Phillips

Cu
Ed Helms, Zach Galifianakis, Bradley Cooper

Gen
Comedie

Cu două zile înainte de nuntă, Doug şi trei prieteni ai lui merg până la Las Vegas pentru o binemeritată petrecere a burlacilor. După o noapte de pomină, din care nu-şi mai aduc aminte nimic, prietenii găsesc în baie un tigru, iar în şifonier un bebeluş de şase luni! Cu un Doug dat dispărut, cei trei vor fi nevoiţi să reia traseul din noaptea trecută pentru a-şi da seama ce s-a întâmplat şi pentru a-l face pe mire să ajungă la timp la nuntă.

luni, 20 iulie 2009

Van Wilder: Freshman Year

Van Wilder: Freshman Year(2009)

Regia
Harvey Glazer

Cu
Jonathan Bennett, Kristin Cavallari

Gen
Comedie

Van Wilder - Freshman Year este al treilea film din seria Van Wilder. Fiind student în primul an la Coolidge, Van Wilder e pregătit de dezmăţ şi de petreceri. Chiar dacă este o tradiţe a familiei să termine această facultate, Van Wilder este mai încântat de fetele pe care le întâlneşte acolo şi de posibilitatea de a se distra. Din păcate pentru el, toate fetele din facultate par să fi depus un jurământ de castitate, iar decanul conduce facultatea cu o listă de reguli foarte stricte care nu permit petrecerile, relaţiile amoroase sau consumul de alcool şi de narcotice. Wilder se îndrăgosteşte de o frumuseţe a campusului, Kaitlin, şi încearcă să o cucerească. Pe lângă aceasta, tânărul îşi propune să elibereze şcoala de regulile stricte care nu permit nimănui să se distreze în nici un fel.

The Proposal(2009)

Rgia
Anne Fletcher

Cu
Ryan Reynolds , Sandra Bullock

Gen
Comedie, Romantic

Margaret şi Andrew lucrează în aceaşi companie, Margaret este şefa strictă şi severă iar Andrew e genul de angajat neîndemânatic. Lucrurile sunt pe cale să se schimbe între cei doi în momentul în care Margaret află că aplicaţia pentru viza SUA îi este respinsă şi urmează să fie deportată în Canada.
Pentru a evita deportarea şi a-şi menţine viza, îl obligă pe asistentul ei să o ia de nevastă. Pentru a-i convinge şi pe cei care demarează investigaţii în cazul acordării de vize, aceştia se văd nevoiţi să petreacă un weekend la părinţii lui, în Alaska, pentru ca minciuna să pară plauzibilă. Timpul petrecut împreună transofrmă treptat ceea ce iniţial pare să fie o relaţie strict profesională în ceva mult mai profund.

Everybody Dies(2009)

Regia
Josh Evans

Cu
Joanne Baron

Gen
Actiune

Ice Age:Dawn of the Dinosaurs(2009)

Regia
Carlos Saldanha, Mike Thurmeier

Cu
Ray Romano, Seann William Scott, John Leguizamo

Gen
Actiune, Animatie, Aventuri, Comedie, Familie, Romantic

Aventurile celor trei prieteni continuă, dar din iulie 2009. Sid, Manny şi Diego revin pe marile ecrane, alături de simpaticul şi veşnic lovitul de soartă Scrat, veveriţa cu tendinţe suicidale pentru o ghindă. Ce surprize ne rezervă scenariştii constituie un compartiment impredictibil, fiind chiar mai multe variante în lucru, un singur detaliu fiind clar: vor fi cu siguranţă dinozauri. Cum şi de unde vor apărea nu se mai ştie, dar prezenţa lor reprezintă o certitudine. De asemenea, trăsnăile eroilor vor fi dublate cu siguranţă de un spaţiu mai larg de desfăşurare a aventurilor veveriţei Scrat, care încă de la primul film al francizei a devenit preferata publicului şi, într-o masură oarecare, şi mascota neoficială a seriei. Cu siguranţă că aşteptarea fanilor va fi răsplătită, ca şi în cazul filmului precedent al seriei.

In the Loop(2009)

Regia
Armando Iannucci

Cu
Peter Capaldi

Gen
Comedie

Filmul "In the Loop" satirizeaza politica interna si politica externa ale Guvernului Marii Britanii si ale Guvernului Statelor Unite ale Americii in legatura cu inceperea unui nou razboi in Orientul Mijlociu, foarte asemanator nepopularului razboi din Irak. Atunci cand ministrul britanic Simon Foster face o gafa si declara mass-mediei ca razboiul dorit de catre presedintele SUA si de catre premierul Marii Britanii este imprevizibil, arunca guvernul tarii sale intr-o stare de haos. Intentionand sa repare greseala comisa, Simon Foster revine cu o noua declaratie de presa, in care precizeaza ca Marea Britanie trebuie sa fie pregatita sa escaladeze muntele conflictului, atragand atentia oficialilor de la Washington asupra sa.

Fiind chemat in capitala SUA, ministrul britanic naiv si indecis de care parte a baricadei se pozitioneaza este folosit atat de militantii pro-razboi, cat si de militantii anti-razboi in tentativele lor de a-si atinge scopurile politice. Astfel, Simon Foster ii intalneste atat pe generalul Miller de la Pentagon si pe asistenta pe probleme diplomatice Karen Clarke, care vor sa infiinteze un comitet anti-razboi, cat si pe secretarul de stat Linton Barwick, care este adeptul invaziei militare in Orientul Mijlociu.



Duplicity(2009)

Regia
Tony Gilroy

Cu
Clive Owen, Julia Roberts

Gen
Crima, Thriller

Fostul ofiţer CIA Claire (Roberts) şi fostul agent MI6 Ray (Owen) au părăsit lumea spionajului pentru salarii babane ca angajaţi în două multinaţionale rivale şi obsedate de securitate. Misiunea lor? Să protejeze un produs al cărui patent va aduce profituri imense. Conştienţi că miza este uriaşă, Claire şi Ray, acum iubiţi, vor să-şi tragă angajatorii în piept şi să fure formula produsului, dar oare pot avea încredere unul în celălalt?

Year One(2009)

Regia
Harold Ramis

Cu
Jack Black, Olivia Wilde

Gen
Comedie

Comedie biblica in stilul caracteristic lui Judd Appatow. Doi pierde-vara haladuiesc in vremurile imemoriale ale Vechiului Testament si interactioneaza, in stilul propriu, cu evenimentele prezentate in acesta. Nu va asteptati la un film biblic in genul Patimilor lui Hristos, pentru ca viziunea lui Appatow si-a scenaristilor este, ca sa folosim un eufemism, cel putin ireverentioasa.

Grey Gardens(2009)

Regia
Michael Sucsy

Cu
Drew Barrymore, Jeanne Tripplehorn

Gen
Drama

Cantareata Edith Bouvier Beale sau Big Edie, matusa lui Jackie Kennedy-Onassis, s-a casatorit cu avocatul new yorkez Phelan Beale si a dat nastere unei fetite botezate de asemenea Edith sau Little Edie. Dupa ce parintii ei au divortat, iar relatia sa amoroasa cu un barbat casatorit pe nume Julius Krug a esuat lamentabil, Little Edie a venit sa locuiasca impreuna cu mama ei la conacul cu 28 de camere numit Grey Gardens din East Hampton - New York. Cele doua femei au trait timp de 24 de ani in izolare totala, refugiindu-se departe de lume una in compania celeilalte, intr-o casa plina de ratoni si pisici. La inceputul anilor '70, atunci cand Departamentul de Sanatate a amenintat sa faca o razie la Grey Gardens, insasi fosta prima doamna a SUA a luat atitudine pentru a salva onoarea familiei sale.

Streets of Blood(2009)

Regia
Charles Winkler

Cu
Val Kilmer, Sharon Stone, Katie Chonacas

Gen
Actiune, Drama, Thriller

Pentru un ofiter de politie trecut prin ciur si prin darmon (Val Kilmer), uraganul Katrina nu este doar calamitatea care a distrus orasul New Orleans, ci si ucigasul invizibil al propriului sau partener. Dar ofiterul afla ca partenerul sau este foarte posibil sa fi fost ucis de un membru marcant al lumii interlope, asa ca intra in dedesubturile ilegale ale orasului, acum in plina inflorire in urma haosului provocat de uragan.

Public Enemies(2009)

Regia
Michael Mann

Cu
Christian Bale , Johnny Depp

Gen
Crima, Drama

Johnny Depp este John Dillinger, celebrul, şarmantul şi îndrăzneţul jefuitor de bănci din America anilor '30, ajuns inamicul public numărul unu şi urmărit de un batalion de agenţi FBI conduşi de agentul Purvis (Christian Bale). Erou al tuturor americanilor, satisfăcuţi că banditul jefuia exact băncile care-i blestemaseră cu greaua Depresiune, Dillinger reuşeşte câteva originale evadări din închisoare, dar şi să-i fure inima frumoasei Billie (Marion Cotillard).

The Taking of Pelham 123

Regia
Tony Scott

Cu
Denzel Washington, John Travolta

Cu
Crima, Drama, Thriller

O garnitură de metrou din New York este deturnată de un grup de bandiţi care ameninţă să omoare toţi pasagerii dacă în interval de o oră nu primesc suma de 5 milioane de dolari. Tensiunea sporeşte pe măsură ce autorităţile se dovedesc incapabile să reacţioneze. Şeful Poliţiei Transporturi se reîntâlneşte cu fosta sa parteneră pentru a negocia cu răpitorii în timpul tot mai scurt rămas până când vor începe crimele.

Messengers 2: The Scarecrow

Regia
Martin Barnewitz

Cu
Norman Reedus,Matthew NcNulty

Gen
Horror


Lesbian Vampire Killers(2009)


Regia
Phil Claydron

Cu
Paul McGann,James Corden

Gen
Actiune,Comedie,Horror

Din pricina unui sir de intamplari nefericite Jimmy Maclaren si prietenul sau Fletch raman blocati intr-un sat galez asupra caruia planeaza un blestem lansat in secolul al XVII-lea de catre regina vampiritelor lesbiene pe nume Carmilla, cu putina vreme inainte ca aceasta sa fie ucisa de vanatorul de vampiri Wolfgang Maclaren, nimeni altul decat un stra-strabunic al tanarului Jimmy.
In vreme ce Jimmy si Fletch urmau sa serveasca d
rept sacrificii umane pentru ca barbatii din sat sa-si poata salva femeile care fusesera transformate in sclave de catre creaturile intunericului, un grup de studente straine atragatoare sunt capturate una cate una de vampiritele lesbiene si devin asemenea acestora. Jimmy Mclaren si ultima supravietuitoare din randul studentelor pe nume Lotte sunt prinsi de catre demonii care planuiesc sa se foloseasca de sangele lor pentru a o readuce la viata pe regina lor Carmilla, salvarea lor depinzand de un pierde-vara precum Fletch si de noul aliat al acestuia - vicarul satului - care trebuie sa ii elibereze pe prizonieri pana la rasaritul soarelui, cu ajutorul unei spade utilizate cu secole in urma de catre vanatorul de vampiri Wolfgang Maclaren.

joi, 16 iulie 2009


Up (2009)

    Regia

    Bob Peterson,Peter Docter

Cu

    Christopher Plummer,Edward Asner

Gen

Actiune,Animatie,Aventuri,Familie,Comedie


Hărţuit de constructorii care-i înconjoară casa cu zgârie-nori, Carl, un septuagenar, îşi ia zborul cu tot cu casă, susţinut în aer de o mulţime de baloane multicolore. Planul bătrânului, care vrea să-şi ţină şi o promisiune făcută soţiei lui decedate, aceea de a explora lumea întreagă, are o singură hibă: în momentul "decolării", pe prispa casei lui se află şi un entuziast puşti de opt ani.


marți, 30 iunie 2009

Legend of the Bog (2009)

    Regia

    Brendan Foley

Cu

    Mr. Hunter,Jason Barry,Nora-Jane Noone

Gen

    Thriller,Groaza


    Actiunea are loc in zilele noastre in zona mlastinoasa a Irlandei, zona plina de legende si intamplari "adevarate". Sase oameni complet diferiti, dar care au un secret teribil - un arheolog (specialist in mumiile de mlastina), un custode de muzeu, un taximetrist, un antreprenor imobiliar si doua verisoare - isi avariaza masinile aproximativ in acelasi loc si sunt nevoiti sa-si petreaca noaptea intr-o cociaba la marginea unei paduri seculare. Cocioaba parea parasita, totusi toate utilitatile functionau si intr-un tarziu apare si proprietarul, care-si spune Mr. Hunter (V. Jones. Si care cu mare dezinvoltura ii anunta ca vaneaza mumii in aceste mlastini si ca una tocmai a inviat.

300 (2006)

  • Regia

    Zack Snyder

    Cu

    Gerard Butler,Lena Headey,Dominic West

    Gen

    Actiune,Razboi,Istoric
"300" este o evocare feroce a Bătăliei antice de la Termopile în care Regele Leonidas (Gerard Butler) şi 300 de spartani au luptat până la moarte împotriva lui Xerxes şi a armatei sale masive de persani. Înfruntând şanse de nebiruit, vitejia şi sacrificiul lor inspiră toti grecii să se unească împotriva duşmanului lor persan, lucru extrem de important pentru păstrarea democraţiei.

Veronica se intoarce (1973)

  • Regia

    Elisabeta Bostan

    Cu

    Lulu Mihaescu,Margareta Paslaru,angela Moldovan

    Gen

    Familie
"Fugind in padure sa-si salveze ratusca furata de coana Vulpe (Vasilica Tastaman), Veronica (Lulu Mihaescu) da de Greiere (Florian Pittis), de Imparateasa furnicilor (Margareta Paslaru) si de periculosul motan Danila (Dem Radulescu) care intoneaza ca toti ceilalti refrenele lui Temistocle Popa."- Tudor Caranfil - 2002 (Dictionar de filme romanesti)
Padurea Spanzuratilor (1964)

  • Regia

    Liviu Ciulei

    Cu

    Victor Rebengiuc,Stefan Ciubotarasu,Gina Patrichi

    Gen

    Istoric,Drama
Liceenii in alerta(1993)

  • Regia

    Mircea Plangau

    Cu

    Ion Anghel,Tamara Buciuceanu,Mihai Constantin

    Gen

    Comedie

luni, 1 iunie 2009


Sin Nombre (2009)

  • Regia

    Cary Fukunaga

    Cu

    Karl Braun, Kristian Ferrer

    Gen

    Thriller
The Wackness (2008)
  • Regia

    Jonathan Levine

    Cu

    Ben Kingsley, Josh Peck

    Gen

    Comedie, Drama


The Devil's Tomb (2009)

  • Regia

    Jason Connery

    Cu

    Cuba Gooding Jr., Ray Winstone

    Gen

    Actiune, Horror, SF, Thriller


Yes Man (2009)

  • Regia

    Peyton Reed

    Cu

    Zooey Deschanel, Jim Carrey

    Gen

    Comedie






Zombie Strippers (2009)

  • Regia

    Jay Lee

    Cu

    Jenna Jameson, Robert Englund

    Gen

    Comedie, Horror


Frankenhood (2009)

  • Regia

    Blaxwell Smart

    Cu

    Jasper Redd, DeRay Davis

    Gen

    Comedie



The Boxer (2009)

  • Regia

    Thomas Jahn

    Cu

    Kelly Adams, Joshua Dallas,Henry Garrett

    Gen

    Actiune, Sport,Drama


Silent Venom (2009)

  • Regia

    Fred Olen Ray

    Cu

    Luke Perry

    Gen

    Actiune, Thriller


The Wrestler (2008)

  • Regia

    Darren Aronofsky

    Cu

    Marisa Tomei, Mickey Rourke

    Gen

    Actiune, Drama, Sport


The Alphabet Killer (2008)

  • Regia

    Rob Schmidt

    Cu

    Eliza Dushku, Michael Ironside

    Gen

    Drama, Thriller



Underworld: Rise of the Lycans (2009)

  • Regia

    Patrick Tatopoulos

    Cu

    Michael Sheen, Rhona Mitra

    Gen

    Actiune, Fantastic, Horror, Thriller

Brideshead Revisited (2009)

  • Regia

    Julian Jarrold

    Cu

    Emma Thompson, Matthew Goode

    Gen

    Drama


Love in the Time of Cholera (2007)

  • Regia

    Mike Newell

    Cu

    Javier Bardem, Giovanna Mezzogiorno

    Gen

    Drama, Romantic


The Strangers (2008)

  • Regia

    Bryan Bertino

    Cu

    Scott Speedman , Liv Tyler

    Gen

    Drama, Horror, Thriller


The Unborn (2009)

  • Regia

    David S. Goyer

    Cu

    Gary Oldman, Odette Yustman

    Gen

    Horror, Thriller

Journey to the Center of the Earth (2008)

  • Regia

    T.J. Scott

    Cu

    Rick Schroder, Victoria Pratt

    Gen

    Actiune, Aventuri, Drama, SF


Ghosts of Girlfriends Past (2009)

  • Regia

    Mark S. Waters

    Cu

    Matthew McConaughey , Jennifer Garner

    Gen

    Comedie, Romantic


Fly Me to the Moon (2009)

  • Regia

    Ben Stassen

    Cu

    Christopher Lloyd, Tim Curry, Kelly Ripa

    Gen

    Animatie, Aventuri, Familie



Coraline (2009)

  • Regia

    Henry Selick

    Cu

    Ian McShane, Dakota Fanning

    Gen

    Animatie, Familie, Fantastic


Angels & Demons (2009)

  • Regia

    Ron Howard

    Cu

    Tom Hanks, Ayelet Zurer

    Gen

    Crima, Drama, Mister, Thriller

Terminator Salvation (2009)

  • Regia

    McG

    Cu

    Bryce Dallas Howard, Christian Bale

    Gen

    Actiune, Aventuri, SF, Thriller


Sydney White (2008)

  • Regia

    Joe Nussbaum

    Cu

    Amanda Bynes

    Gen

    Comedie


Street Fighter:The Legend of Chun-Li (2009)

  • Regia

    Andrzej Bartkowiak

    Cu

    Michael Clarke Duncan, Brahim Achabbakhe

    Gen

    Actiune,Aventuri,SF


Rebound (2005)

  • Regia

    Steve Carr

    Cu

    Martin Lawrence,Wendy Raquel Robinson

    Gen

    Comedie,Familie,Sport

The Forbidden Kingdom(2008)

  • Regia

    Rob Minkoff

    Cu

    Jet Li, Jackie Chan

    Gen

    Actiune, Aventuri, Comedie, Fantastic, Romantic

Alo, aterizeaza strabunica(1981)



  • Regia

    Nicolae Corjos

    Cu

    Mimi Enaceanu, Sebastian Papaiani

    Gen

    Comedie

Ambasadori, cautam patrie (2003)

  • Regia

    Mircea Daneliuc

    Cu

    Cecilia Barbora, Marius Stanescu (I), Horaţiu Mălăele

    Gen

    Drama

Artista ,dolarii si ardelenii (1979)

  • Regia

    Mircea Veroiu

    Cu

    Ilarion Ciobanu,Mircea Albulescu,Mircea Diaconu

    Gen

    Aventuri

Badaranii (1960)

  • Regia

    Gheorghe Naghi, Sica Alexandrescu

    Cu

    Coca Andronescu , Carmen Stanescu, Grigore Vasiliu-Birlic

    Gen

    Comedie

Buna seara,Irina (1980)

  • Regia

    Tudor Marascu

    Cu

    Stefan Iordache,Valeria Seciu

    Gen

    Drama